Eu lucrez intr-o afacere B2B cum ar zice americanii, adica pe limba oamenilor normali furnizez servicii altor companii. In consecinta ma adresez managerilor de diverse categorii si niveluri din companii, de regula mijlocii. Oameni extrem de ocupati. Atat de ocupati incat nu mai fac fata problemelor manageriale.
Intr-un post anterior discutam problema pietii muncii din Bucuresti, afirmand ca angajatii ieftini incep sa devina pagubosi prin lipsa lor de eficienta. Ok, dar in final obiectivele companiei trebuie sa fie indeplinite, altfel falimentul bate la usa. Si atunci, cine scapa turma?
Patronii au transformat managerii in supervizori fortandu-i sa se implice din ce in ce mai tare in zona de executie. Teoreticienii economici afirma ca un director tinde sa aloce 80% din timp problemelor organizatorice si doar 20% celor tehnice. In situatia particulara a managerului – supervizor roman, problemele organizatorice nu dispar de loc, ba chiar sunt mai complicate data fiind lipsa de proceduri si calitatea slaba a angajatilor cat mai ieftini.
Urmarea este ca mi-a fost dat sa vad o gramada de directori operationali, financiari, logistici s.a.m.d. discutand “parte in parte” cu soferi, necalificati, sau refacand diverse situatii raportate incorect de subalterni. Unii, mai eficienti incearca sa carpeasca un corp de proceduri interne care sa le ajute subaltenii, dar articulat in pripa nu face decat sa intareasca niste obiceiuri relativ functionale si nu neaparat productive.
Cred ca oamenii acestia isi merita cu prisosinta salariul (de regula nu mai mare de 1500 euro) pentru care sunt fortati sa isi neglijeze familiile – fiind oameni intre 30-40 ani, cel mai adesea cu copii mici – si sa isi iroseasca sanatatea. Cred ca ei muncesc cel mai mult. Sa le dea Dumenezeu sanatate!