Despre ipocrizie ca fenomen social
Am avut zilele trecute o discutie cu cativa prieteni.
Unul (angajat la o multinationala) aflase de o promotie pe net cum ca s-ar organiza excursii in Dubai si se gandea serios sa isi ia bilet de avion, ba chiar a incercat sa isi gasesca si prozeliti. Ceilalti (patroni) se plangeau ce greu e sa mai gasesti un angajat bun in zilele acestea. Ca toti se duc la multinationale si ca dau cu tifla de acolo, chiar daca salariile sunt mai mici. Ca ei trebuie sa plateasca mult si ca afacerile cresc din ce in ce mai anevoios. Toata discutia se derula la masa in cel mai ieftin restaurant din Herastrau (sic, nu va spun care este!) dupa ce batuseram neinspirat celelalte locante cu preturi astronomice.
Si dintr-o data m-a izbit! Cat eram de ipocriti!
Am mers neaparat in Herastrau desi locuim in sudul sau estul Bucurestiului si am facut pe putin o jumatate de ora pana in parc, unde ne-am infiintat “by default” la cel mai scump local. Discutam despre excursii de lux in tari departate in timp ce unii dintre noi abia stiu diferenta intre Piatra Neamt si Piatra Olt si cautam angajati ieftini care sa ne faca treaba de calitate mult mai mult de cele 8 ore/zi legale.
La inceput m-am speriat la gandul ca poate nu e bine si ca sunt eu depasit de vremi. Si am intrebat de motivatii si argumente. Excursionistul meu mi-a zis ca e trendy sa mergi in Dubai si ca acolo poti face shopping. Hm… shopping poti face si in urbea noastra natala, unde gasesti in en-gros-ul Europa articole vehiculate in magazine de fitze in centru la preturi triple (nu dau nume sa nu isc probleme).
Iar cu patronii am ajuns la concluzia ca deocamdata piata muncii din Bucuresti este, dupa mine, intr-o situatie antinomica: pe de-o parte patronii isi cauta angajati ieftini pe care sa ii calareasca dupa bunul lor plac in cursul unor zile de lucru interminabile in care toata lumea face ce stie (atentie! nu ce este platit sa faca) pentru ca patronul sa fie multumit; pe de alta parte angajatii cauta locuri de munca unde, ascunsi dupa birou sau functii pompoase, sa traga matza de coada.
Si atunci ? Avem diverse tipuri si subtipuri de manageri cu o asa zisa experienta de 5-7 ani care pleaca dintr-o corporatie intr-alta pentru 50-70 euro in plus, avem salariati care fara mobil si masina de firma nici nu se uita la angajator, ba unii mai vor laptop sa poata vedea filme la semafor in drum spre servici.
Deocamdata patronii se poata lauda (la schi in Elvetia sau la shopping in Dubai) cu banii facuti peste noapte cu mana de lucru ieftina, intr-un fel de feudalism antreprenorial, iar angajatii se intreac cu masinile stikerite pe drumurile de provincie cand se intorc la oras cu pachetele de mancare de la parinti.
Nu este oare asta ipocrizie? Sa fie asta motorul dezvoltarii economice si sociale in Romania?
